RELAȚIA DINTRE NOȚIUNEA DE INSTIGARE LA INFRACȚIUNE ȘI ANUMITE NOȚIUNI CONEXE: ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE

În studiul de față sunt analizate anumite aspecte ce vizează relația dintre noțiunea de instigare la infracțiune și anumite noțiuni conexe: 1) absorbția calității de instigator de calitatea de autor; 2) deosebirea autorului de instigator; 3) cumularea calității de instigator și a calității de complice; 4) deosebirea instigatorului de organizator; 5) deosebirea instigatorului de complice; 6) deosebirea instigatorului de provocator. Se arată că, în ipoteza în care instigatorul îndeplinește – exclusiv sau suplimentar – funcția prevăzută de alin.(2) art.42 CP RM, acesta va răspunde doar în calitate de (co)autor. Se argu­mentează că influențarea exercitată de instigator asupra autorului nu trebuie să aibă ca efect paralizarea voinței acestuia. În caz contrar, instigatorul trebuie considerat autor mediat (mijlocit) al infracțiunii. Se demonstrează că cumularea de către aceeași persoană a calității de instigator cu cea de complice presupune invocarea la calificare a alin.(4) și (5) art.42 CP RM, alături de acea normă din partea specială a Codului penal, care prevede răspunderea pentru fapta săvârșită de autor. Se relevă că nu se exclude cumularea calității de organizator și a calității de instigator. Într-un asemenea caz, ca­li­ficarea se face conform alin.(3) și (4) art.42 CP RM, alături de acea normă din partea specială a Codului penal, care pre­vede răspunderea pentru fapta săvârșită de autor. Se ajunge la concluzia că darea de sfaturi și de instrucțiuni este posibilă atât în cazul instigării, cât și al complicității. Totuși, sfaturile și instrucțiunile în cazul celor două activități se deosebesc prin momentul interacționării instigatorului și a complicelui cu autorul, precum și prin caracterul sfaturilor și al instruc­țiu­nilor date autorului. Se stabilește că provocarea infracțiunii nu corespunde definiției noțiunii de participație, formulate în art.41 CP RM