Adresarea unui stat către altul privitor la asistenţa judiciară într-o cauză penală are ca scop reglarea problemelor de bază ale procesului penal, inclusiv descoperirea rapidă şi completă a infracţiunii, tragerea la răspundere a făptuitorului, asigurarea respectării legii, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată. Adică, urmărirea echităţii sau justiţiei. Ipotetic, în aceasta sunt cointeresate ambele state – atât solicitat, cât şi solicitant. Dar, de fapt, prioritate în această chestiune are statul care efectuează urmărirea penală. El şi singur ar efectua toate acţiunile operative de investigaţii şi de urm...
Starea actuală a ordinii de drept este caracterizată de o varietate de tendințe. Nu a făcut excepție...
În acest articol ne propunem să analizăm unele materiale științifice publicate în Republica Moldova,...
Determinarea momentului consumării infracţiunii constituie una dintre problemele de bază ale teoriei...
Acuzarea constituie forţa motrice a procesului penal. Prezentând acuzarea cu toată energia, insisten...
Într-o societate democratică judecătorul nu poate fi la adăpostul unei imunităţi absolute, se relief...
Odată cu individualizarea pedepselor, o mare importanță au și circumstanțele atenuante sau agravante...
<p>Legea procesual penală ocupă un loc important în mecanismul şi sistemul asigurării inviolabilităţ...
Latura subiectivă, care formează elementul moral al conduitelor criminale, cuprinde cele mai subtile...
Actualitatea subiectului abordat rezidă din interesul manifestat pentru cu-noaşterea adresarii prin ...
Aplicarea legii penale în strictă congruență cu principiul legalităţii incriminării este indubitabil...
Studiul este consacrat domeniului dreptului de procedură penală și activității speciale de investiga...
Raportul dintre măsurile speciale de investigaţii şi acţiunile de urmărire penală constituie una din...
Aplicarea legii penale în spațiu este guvernată de câteva principii. Unul dintre aceste principii pr...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului constată că, dacă instanțele naționale nu oferă niciun motiv p...
Combaterea fenomenului infracțional este inadmisibilă prin recurgerea la mijloace ilegale și imorale...