În articol se subliniază faptul că originile teatrului profesionist în limba română coincid cu primele manifestări ale Teatrului școlar (TȘ). La fel și dezvoltarea sau, mai târziu, instituționalizarea acestuia se datorează acelorași inițiative școlare. Astfel, descoperim o tradiție cu mult peste 250 de ani de TȘ (german, maghiar sau român), încă din perioada Reformei luterane, când drama școlară începe a fi scrisă în limbile naționale (Brașov) sau în perioada instituirii „primei scene stabile românești” (Blaj). În Transilvania, teatrul în limba română a răzbit încă de la începutul secolului al XVIII-lea. În Moldova se va vedea că acest lucru nu a fost posibil decât în următorul secol (1816). În Țara Românească, la București, primul spect...
Concepția privind pregătirea profesională și în special a personalului angajat în sistemul polițiene...
Învățământul superior de tip convergent reprezintă o formă nouă de pedagogie universitară, care îmbi...
Moartea este unul din parametrii de bază ai conştiinţei colective, iar studierea obiceiurilor și tra...
Dialogul cu Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, dar și cerce...
În articol este abordată compoziția școlară ca dimensiune operațională a procesului de dezvoltare a ...
Alexandr (Șiko) B. Mulear s-a născut la 18 mai 1922 în Savran, un orășel mic ucrainean, provincia Od...
Mitologhie pe limba românească : care arată toţi zeii şi zeiţele vechimii greceşti şi româneşti cu a...
În: Contribuția avocaților din Transilvania și Banat la Marea Unire, Cluj-Napoca, Argonaut, 201
Prezentul studiu este dedicat examinării locului și rolului patrimoniului cultural național și unive...
Obiectivul de bază al investigației a constat în elucidarea esenței și aspectelor aplicative ale me...
Actualmente, tot mai frecvent se evidențiază importanța profesionalismului și performanței angajațil...
Prezentul studiu și-a propus evidențierea specificului muncii educatorilor/profesorilor pentru învăț...
Articolul pune în evidență necesitatea și rolul temei pentru acasă în învățământul preuniversitar. M...
În discursul dramaturgic și în cel teatral, categoria spațiului și timpului constituie un aspect al ...
Din poziția de simplu angajat al Fabricii de apă grea Drobeta Turnu Severin, ca inspector în asigura...