Chronic obstructive pulmonary disease and occupational exposures

umat Introducere. Bronhopneumopatia obstructivă cronică reprezintă o afecțiune severă, caracterizată prin limitarea fluxului de aer asociat cu un răspuns inflamator anormal la particule nocive și gaze. Deși, factorul de risc major este fumatul, studiile recent efectuate consideră 15% din cazuri de bronhopneumopatie obstructivă cronică de origine ocupațională, caracteristică muncitorilor expuși la praf, gaze/vapori/fum, care, prin efect aditiv, determină deteriorarea progresivă a căilor respiratorii și întreținerea inflamației. Obiective. Obiectivul acestei lucrări a fost evaluarea impactului activității ocupaționale asupra gravității și evoluției bronhopneumopatiei obstructive cronice. Material și metode. Pentru realizarea obiectivului trasat, au fost incluși în studiu 158 pacienți geriatrici, cu bronhopneumopatie obstructivă cronică, repartizați în grupul de bază – cei cu bronhopneumopatie obstructivă cronică și expunere profesională, și grupul martor – fără expunere profesională, și evaluați complex: geriatric, clinic, funcțional, cu reliefarea factorilor de risc și îndeplinirea fișei de expunere la factori ocupaționali. Rezultate. La compararea grupelor de bază și martor s-a observat afectarea mai semnificativă a dependenței conform Katz și Lawton în 69,2% grupul de bază vs 42,1% în grupul martor și conform Mini-Mental Status Examination (MMSE): dereglări cognitive moderate – 37,8% în grupul de bază vs 23,5 % în grupul martor. Grupul de bază prezintă spirografic, volum expirator maxim pe secundă (VEMS) sugestiv pentru obstrucție bronșică severă, 35,7% din prezis și capacitatea vitală forțată (CVF) 52,31% vs 45,8% și 63,1% din prezis în grupul martor, ceea ce corespunde severității simptomaticii, chestionarelor de evaluare pulmonară, examenului obiectiv și testului de mers de 6 minute. Concluzii. Expunerea ocupațională reprezintă un factor precipitant al bronhopneumopatie obstructivă cronică ce trebuie luat în considerare în planificarea cercetărilor, efectuarea politicilor publice de sănătate și a practicii clinice.Summary Introduction. Chronic obstructive pulmonary disease is a severe condition characterized by limited airflow associated with an abnormal inflammatory response to harmful particles and gases. Although the major risk factor is smoking, recent studies consider that 15% of cases are occupational chronic obstructive pulmonary disease, characteristic for workers exposed to dust, gas/vapor/smoke, which by additive effect causes progressive airway damage and maintenance of inflammation. Objectives. The objective of this paper was to assess the impact of occupational activity on the severity and evolution of chronic obstructive pulmonary disease. Material and methods. To achieve the target, 158 geriatric patients with chronic obstructive pulmonary disease were included in the study, the baseline group with chronic obstructive pulmonary disease with occupational exposure, and the control group without occupational exposure, and underwent a complex assessment: geriatric, clinical, functional, highlighting risk factors and fulfilling the occupational exposure sheet. Results. When comparing the baseline and control groups, more significant impairments were observed according to Katz and Lawton scale of daily activities in the baseline group in 69,2% moderate degree of dependence vs 42,1% of the control group, and Mini-Mental Status Examination (MMSE) scale with moderate cognitive impairment in 37,8% of the base group vs 23,5 % of the control group. Spirography in baseline group shows medium forced expiratory volume in 1 s (FEV1) suggestive for severe bronchial obstruction, 35,7% of predicted and forced vital capacity (FVC) 52,31% vs 45,8% and 63,1% of predicted in control group, which correlates to the severity of symptoms, pulmonary assessment questionnaires, objective examination and 6-minute walk test. Conclusions. Occupational exposure is a precipitating factor of chronic obstructive pulmonary disease that must be taken into account in research planning, conducting public health policies and clinical practice