POEZIA LUI ANDREI ȚURCANU, SUB SEMNUL DIALOGULUI ONTOLOGIZAT CU ODĂ (ÎN METRU ANTIC) DE MIHAI EMINESCU

Poezia lui Andrei Ţurcanu ilustrează, dincolo de amalgamul aparent eclectic de elemente circumscrise postmodernis- mului (reale, mitice, livreşti, autobiografice etc.), imaginea unui creator animat de provocările interogative eterne privind fiinţa şi fiinţarea. Meditaţia ontologică şi tentaţia de a depăşi ruptura existenţială prin asumarea ei plenară implică o raportare sui-generis la ritualul iniţiatic al „învăţării morţii” din Odă (în metru antic), iar, prin extensiune, la dimensiunea fiinţială a creaţiei lui Mihai Eminescu, ca temei al unor reconfigurări de substanţă. Rescrierea scenariului tragic eminescian se îmbină cu un registru variat de mituri/miteme, experienţe livreşti şi reale, sugestive pentru aventura ontologică de (re)alcătuire a sinelui. Astfel, în creația lui Andrei Țurcanu se remarcă un revizionism poetic subtil manifestat prin „completarea” poemului precursor/ a textelor precursoare și răstălmăcirea semnificațiilor acestora în consens cu viziunea creatorului contemporan. Cuvinte-cheie: relație intrapoetică, rescriere, dialog ontologizat, revizionism, experienţă tragică etc