Brevet de Invenţie de Scurtă Durată MD 595 Z 2013.09.30Invenţia se referă la stomatologie, în special la implantologia dentarăşi poate fi utilizată pentru instalarea timpurie a implanturilor dentare într-un timp chirurgical. Conform invenţiei revendicate, metoda se efectuează într-un timp chirurgical, care constă în aceea că se extrag dinţii afectaţi, peste 4...8 săptămâni după vindecarea completă a gingiei se efectuează ortopantograma, apoi cu freza dentarăgradată se penetrează fără turaţii gingia şi conţinutul alveolei, cu freze dentare de diferite dimensiuni se prepară locaşul implantului în aşa fel ca diametrul ultimei freze să fie cu 1,0...1,5 mm mai mic decât diametrul implantului, se det...
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”, Laboratorul de Neurobiologie ...
Satul Trešnjevica (aflat în partea centralä a Serbiei) aparfine unei zone dialectale de confluentä, ...
Structura tezei: teza este compusă din: introducere, 4 capitole, concluzii și recomandări, bibliogra...
Pneumonia comunitară (PC) este o cauză frecventă de morbiditate, dar și o povară economică important...
Ideea lucrării date din programul științific de stat sub denumirea „Chirurgia modernă personalizată ...
Insuficiența corticosuprarenală cronică primară este o boală rară, dar complicată atât prin evoluţia...
BREVET DE INVENŢIEDE SCURTĂ DURATĂ MD 835 Z 2015.06.30Invenţia se referă la medicină, şi anum...
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, IMSP Institutul Mamei și Copil...
Rezumat. Achalazia cardiei este o disfuncţie primară de motilitate a esofagului de etiologie necuno...
Department of Urology and Surgical Nephrology, State University of Medicine and Pharmacy „Nicolae Te...
Centrul Naţional de Sănătate PublicăThe results of the evaluation through questionnaires of self gov...
Delta: immunopathogenesis and clinical challengesHepatita virală delta este considerată cea mai seve...
Catedra Medicină de Familie, IP USMF Nicolae Testemiţanu, Fundaţia filantropică medico-socială Ange...
Dissection of the aortaDisecția de aortă este o tulburare rară, dar potențial fatală, care apare atu...
Дослідження присвячені виявленню та науковому обґрунтуванню впливу комплексних антиоксидантних компо...