Frecvenţa sindromului hepatorenal la pacienţii spitalizaţi cu ciroză hepatică

Conferinţa naţională în medicina internă din Republica Moldova cu participare internaţională, 19-20 mai 2011, Chişinău, Republica MoldovaSummary. Study of a total of 730 patients with cirrhosis, hospitalized in care unit of IMSP SCM nr.1, during 2005–2009, established the hepatorenal syndrome (SHR) in 101 patients (14,0 %). Possible precipitating factors have been identified involved in the development of SHR: excess of diuretics, paracentesis, gastrointestinal hemorrhage, spontaneous bacterial peritonitis.Actualitate. Pacienţii spitalizaţi cu ciroză hepatică avansată, în circa 80,0% din cazuri, au o scădere a perfuziei renale cu anormalităţi importante în circulaţia arterială, fiind predispuşi la apariţia sindromului hepatorenal (SHR). Scopul lucrării: aprecierea frecvenţei SHR şi a factorilor precipitanţi implicaţi în apariţia SHR la pacienţii cu ciroză hepatică, internaţi în secţiile de boli interne ale IMSP SCM nr. 1. Material şi metode. Studiul retrospectiv a fost realizat pe 730 de pacienţi cu ciroză hepatică, spitalizaţi în secţiile de boli interne, în perioada 2005-2009. Datele au fost preluate din foaia clinică de observaţie a bolnavului staţionar. Rezultate. Din numărul total de pacienţi internaţi cu ciroză hepatică, sindromul hepatorenal a fost identificat la 101 (14,0%) persoane. Boala hepatică de bază a fost ciroza hepatică de etiologie diversă: virală – 48 (48,0%) cazuri; etanolică – 8 (8,0%); de etiologie neidentificată – 44 (44,0%) cazuri. La pacienţii examinaţi s-au constatat modificări ale creatininei şi ureei serice, care au confirmat prezenţa disfuncţiei renale. În funcţie de severitatea disfuncţiei renale, pacienţii au fost devizaţi în 2 loturi: I lot cu creatinina serică crescută >2,5mg/dl -14 (13,5%) cazuri, ureea serică >15 mmol/l – 14 (13,5%) cazuri; lotul II creatinina serică 1,0-2,5 mg/dl – 87 (86,5%) cazuri, ureea serică 8,3–15 mmol/l – 87 (86,5%) cazuri. Cantitatea de sodium seric la toţi pacienţii din studiu a fost înregistrată sub limitele parametrilor normali ≤132 mmol/l. Monitorizarea diurezei în timp de 24 de ore a stabilit oligoanurie, în limitele 300-500 ml urină. Pacienţii au fost analizaţi şi încadraţi în tipul respectiv de disfuncţie renală conform criteriilor Internaţional Ascites Club. Din cei 101 bolnavi diagnosticaţi cu SHR, 14 (13,5%) s-au încadrat în tipul I SHR şi 87 (86,5%) – în tipul II SHR. Au fost identificaţi posibilii factori precipitanţi implicaţi în apariţia disfuncţiei renale: tratamentul intempensiv cu diuretice – 27 cazuri; paracenteza în volume exagerate – 14 cazuri; hemoragia digestivă – 17 cazuri; diverse infecţii bacteriene (inclusiv peritonita bacteriană spontană) – 21 cazuri; factori neidentificaţi – 22 cazuri. Concluzii. Sindromul hepatorenal a fost identificat în 14,0% cazuri din numărul total de pacienţi (730) spitalizaţi cu ciroză hepatică în perioada 2005- 2009. Factorii precipitanţi ca: tratamentul excesiv cu diuretice, infecţiile bacteriene, paracenteza şi hemoragia digestivă superioară au avut o contribuţie importantă în dezvoltarea SHR