Impactul Lercanidipinei asupra indicilor hemodinamici la pacienţii vârstnici cu hipertensiune arterială esenţială uşoară şi moderată

USMF „Nicolae Testemiţanu”, I-a Conferinţă Internaţională de Geriatrie şi Gerontologie din Republica Moldova 21 septembrie 2012Hipertensiunea arterială este cea mai răspândită afecţiune cardiovasculară și combaterea acesteia rămâne una dintre problemele majore de Sănătate Publică. Lercanidipina este un nou blocant al canalelor de calciu (BCC) dihidropiridinic de generaţia a III-a, cu acţiune vasoselectivă și lipofilitate pronunţată, care îi conferă efectul antihipertensiv lent și treptat instalat, cert și de lungă durată, fără a induce tahicardie reflexă importantă cu repercusiuni negative asupra mortalităţii cardiovasculare semnalate la dihidropiridinele de scurtă durată. BCC sunt preparate de elecţie în tratamentul hipertensiuni arteriale la pacientul vârstnic, iar eficacitatea înaltă și tolerabilitatea favorabilă ale noii generaţii de dihidropiridine, le plasează în rândul celor mai sigure terapii antihipertensive acordate acestei categorii de pacienţi. Obiective: Studiul a ţintit aprecierea intensităţii și duratei acţiunii de scădere a valorilor tensiuni arteriale (TA), ermenilor de atingere a nivelelor-ţintă ale TA și identificarea modificărilor frecvenţei contracţiilor cardiace (FCC) în monoterapia antihipertensivă cu lercanidipină la pacienţii vârstnici. Material şi metode A fost realizat un studiu comparativ care a inclus 21 de pacienţi (11 bărbaţi și 10 femei, vârsta medie (66,7 ± 2,3 ani) cu hipertensiune arterială esenţială de gradul I și II, cărora li s-a indicat tratament antihipertensiv cu BCC dihidropiridinic. Lercanidipina a fost indicată în monoterapie în doză de 10 mg/zi într-o priză, peste două săptămîni după întreruperea tratamentului administrat anterior. Monitorizarea TA și FCC a fost efectuată pe parcursul zilelor 1 și 2, după 2 și după 6 săptămâni de tratament. Rezultate obţinute Nivelurile de referinţă ale TA și FCC au fost 159,7±13,4/95,6±5,3 mmHg și 70,3±10,8 b/min. Iniţierea efectului de reducere a TA sistolice (TAs) a fost observată la o oră după administrare, iar o reducere semnificativă a TAs a fost determinată după 2 ore în 1-a zi (–6,7±1,6 mmHg), în continuare după 4 ore de la administrare din a 2-a zi (–3,7±1,6 mmHg), după 2 săptămâni (–3,5±1,5 mmHg) și după 6 săptămâni de tratament (–2,2±1,3 mmHg), cu un grad mai mic de reducere a TAs după atingerea valorilor-ţintă. În primele 2 săptămâni de tratament TA diastolică (TAd) diminua semnificativ la 5 ore după administrare (–3,7±1,2 mmHg), ulterior, până la 6 săptămâni valorile TAd atinse nu au mai scăzut. Durata eficacităţii antihipertensive statistic semnificative asupra valorilor TAs și TAd a fost de aproximativ 7 ore în prima zi și mai mult de 24 ore deja din a 2-a zi de tratament, păstrîndu-se astfel până la sfârșitul studiului. S-a reușit atingerea și menţinerea valorilorţintă de TA (<140/90 mmHg) la 15 pacienţi (72%), inclusiv în primele 24 de ore – la 2 persoane (10%), către 2 săptămâni de tratament – la 10 (48%), la 6 saptamâni – la 3 pacienţi (14%). Valorile-ţintă de TA nu au fost obţinute la 2 pacienţi (10%). Valorile medii ale TA după 2 săptămîni au constituit 137,2±3,1/85,2±1,4 mmHg (–23,5±3,7/–10,4±1,7 mmHg versus iniţial, p<0,0001), iar după 6 săptămîni 130,1±1,9/81,9±0,9 mmHg (–30,8±3,3/–13,6±1,5 mmHg versus iniţial, p