Amours et politique ; les politiques de l’Amour : à propos de Popi de Teodor Scorțescu

Dans ces pages, je me propose d’analyser la nouvelle Popi (1930) de Teodor Scorţescu (1893‑1976), auteur injustement oublié dans son pays, dans le but de déceler les leçons de relativisme culturel qui se dégagent d’une histoire à sujet grec racontée par un Roumain. L’ouvrage nous propose une intrigue amoureuse se déroulant sur le fond de la grande « Discorde nationale » (Εθνικός Διχασμός), c’est-à-dire de la « haine farouche » qui, depuis la Grande Guerre, s’était emparée de la Grèce, la déchirant entre les partisans du roi Constantin et ceux du dirigeant libéral Elefthérios Venizélos. Un jeune Roumain, en voyage d’affaires dans ce pays humilié par la défaite et secoué par des convulsions révolutionnaires, observe les passions politiques effrénées de ses hôtes, d’abord avec un détachement amusé, puis en apprenant à les mettre à profit pour séduire une belle Athénienne et pour éloigner d’elle un rival fâcheux. La double posture du héros narrateur confère à la nouvelle de Scorţescu un double profil de genre. D’un côté, il s’agit d’une « étude de mœurs », susceptible d’enseigner aux Grecs les avantages à contempler les choses de chez eux avec les yeux d’autrui, et, en ce sens, qui ressemble, toutes proportions gardées, à une « lettre persane » à la Montesquieu. De l’autre côté, Popi est aussi une histoire « libertine » qui, avec un petit clin d’œil à Diderot, porte sur l’art de faire parler un « bijou » féminin trop discret.In this paper, I would like to analyze the nouvelle Popi (1930) by Teodor Scorţescu (1893‑1976), an author unjustly forgotten in his country, in order to identify cultural relativism lessons emerging from a story with Greek subject told by a Romanian. The narrative relates a love affair on the background of the great "National Discord" (Εθνικός Διχασμός), that is to say, the "fierce hate" which, since the World War I, had torn Greece, between supporters of King Constantine and those of the liberal leader Eleftherios Venizelos. A young Romanian, on business trip in this humiliated by defeat and shaken by revolutionary convulsions country, observes the raging political passions of his hosts, first with amused detachment, and then he learns to put it to use to seduce a beautiful Athenian woman and to drive away an annoying rival. The double posture of the narrator gives to Scorţescu’s story a double kind of profile. On the one hand, as a "study of manners", it may teach the Greeks the benefits to contemplate domestic things with the eyes of a stranger, and in this sense seems, relatively speaking, a "Persian letter" à la Montesquieu. On the other hand, Popi is also a "libertine" story that, with a little nod to Diderot, focuses on the art of make speaking a too quiet feminine "jewel".În paginile de faţă, îmi propun să analizez nuvela Popi (1930) de Teodor Scorţescu (1893‑1976), autor pe nedrept uitat în propria-i ţară, în scopul de a pune în evidenţă lecţiile de relativism cultural ce se desprind din această istorie cu subiect grecesc relatată de un român. Nuvela ne propune o intrigă amoroasă, desfăşurată pe fondul marii „Discordii Naţionale” (Εθνικός Διχασμός), adică a urii înverşunate care, de la Primul Război Mondial, pusese stăpânire pe Grecia, sfâşiind-o în două tabere: partizanii regelui Constantin şi aceia ai liderului liberal Eleftherios Venizelos. Un tânăr român, în voiaj de afaceri în această ţară umilită de înfrângerea militară și zguduită de convulsii revoluţionare, observă patimile politice dezlănţuite ale gazdelor, mai întâi cu o detaşare amuzată, iar mai apoi învaţă să profite de ele pentru a seduce o frumoasă ateniană şi pentru a îndepărta de ea un rival sâcâitor. Dubla postură a eroului narator conferă povestirii lui Scorţescu un dublu profil de gen. Pe de-o parte, avem de-a face cu un „studiu de moravuri”, susceptibil de a-i învăţa pe greci să contemple afacerile lor domestice cu ochii străinului, şi în acest sens seamănă, păstrând proporţiile, cu o „scrisoare persană” à la Montesquieu. Pe de altă parte, Popi este și o istorie „libertină” care, făcând uşor cu ochiul lui Diderot, dezvoltă arta de a face să vorbească un „bijou” feminin prea discret