În articol sunt sintetizate cele mai progresive concluzii ale Curții Constituționale a Republicii Moldova în materia aplicării legii penale în timp. Autorul a selectat mai multe spețe din jursiprudența Curții Constituționale și a scos în evidență cele mai progresive viziuini considerate de autor ca principii îndrumătoare în aplicarea legii penale. S-a reținut că legile privind modificarea legii penale (incriminarea faptelor în legile penale, stabilirea pedepsei pentru ele, precum şi alte reglementări, cum ar fi prescriptibilitatea răspunderii penale etc.) se întemeiază pe raţiuni de politică penală, iar textul legii trebuie să fie redactat cu claritate. Aplicarea retroactivă a legii penale este posibilă doar dacă este mai favorabilă.Several...
<p>Potrivit exigenţelor legii penale, legiuitorul trebuie să definească infracţiunile în termeni suf...
Scopul acestui articol rezidă în efectuarea unei analize juridice cuprinzătoare a semnelor obiective...
Temeiurile răspunderii penale sunt unice şi se aplică în egală măsură faţă de orice persoană care a ...
În acest articol nu doar sunt aduse critici legii penale a Republicii Moldova, ci, mai mult, am înce...
<p>După adoptarea noului Cod penal în 2002, Republica Moldova a fost printre statele care au adăugat...
Prezenta lucrare este dedicată studiului comparat al legislațiilor penale ale diferitelor state, rea...
În acest articol sunt sintetizate recentele viziuni și concluzii referitoare la regulile tehnicii le...
Acest articol este consacrat cercetării cauzelor de exonerare a răspunderii penale în dreptul penal ...
Rezumat. Prezentul articol supune analizei problema „naturii penale” a con-travenției în Republica M...
<p>Scopul propus în acest articol ştiinţific rezidă în soluţionarea unor aspecte discutabile legate ...
Codul penal al Republicii Moldova, spre deosebire de legislația penală a altor state, nu prevede răs...
Pedeapsa închisorii reprezintă constrângerea libertății umane, libertăți prevăzute în Constituție, d...
În prezentul studiu, prin prisma metodei comparative de studiere a dreptului penal autorii abordează...
În acest articol ne propunem să analizăm unele materiale științifice publicate în Republica Moldova,...
Aplicarea legii penale în spațiu este guvernată de câteva principii. Unul dintre aceste principii pr...