Manuel de docimologie

In practica noastră pedagogică pătrund noi moduri de apreciere o elevilor. Rezultatele observării continue cîştigă tot moi mult teren faţă de examenul de sfîrşit de an. Inovaţia este lăudabilă. Ea nu exprimă cîtuşi de puţin intenţia de a suprima măsurarea in şcoală, ci dimpotrivă, de a o face mai justă din punct de vedere moral şi moi exactă din punct de vedere ştiinţific. Această schimbare depăşeşte cu mult domeniul notării şi corespunde tronsformărilor profunde core ou avut loc în învăţămînt. Evenimentul nu este întîmplător. Civilizaţia contemporană, economia socie~ tăţii noastre reclamă un om înzestrat cu calităţi şi cunoştinţe noi ; astfel ~ stind lucrurile, inovaţiile pedagogice se impun în mod imperios. Contestarea examenelor tradiţionale o dus totuşi la o gravă neînţelegere, core se aseamănă în mod izbitor cu aceea apărută cu deosebire intre anii 1920 şi 1940, cind adoptarea unor idei, greşit asimilate, ale pedogogiei funcţionale o lui Cloparede, Dewey şi alţi .. progresişti", o dus la cultul improvizoţiei, în dauna disciplinei riguroase, la plasarea in centrul atenţiei a unor interese care nu existau decit in mintea teoreticienilor. Odată cu apariţia lui J. Dewey, şcoala ar fi putut să adopte ca deviză : «Efortul o murit, trăiască efortul !>> La fel, om fi ispitiţi să propunem acum : «Examenele. mor, examenele au murit, trăiască examenele !)) Desigur, vechile examene care otrăveau atmosfera şi conţinutul unor cicluri întregi de studii şi hotărau cariera şcolară sau profesională in cîteva ore - ba chiar în citeva minute ! -trebuie să dispară. Desigur că şi cea mai mare parte a lucrărilor de docimologie publicate pină acum nu au fost decit puneri la punct ale unor sisteme perfecţionate pentru a se proceda in continuare greşit, întrucît ele nu se bazau pe o revizuire a intregului învăţămînt. Dar dacă, dimpotrivă, în fiecare activitate a învăţămîntului de bază se păstrează locul ce-i revine aprecierii, feedback-ului, aşa cum zic psihologii actuali, in cazul acesta examenele au o existenţă cvasipermanentă în viaţa şcolară. Uneori ele constau în aprecieri rapide, alteorî iau forma unor probe mai îndelungate care se referă la· cantităţi enOrme de materie. Esenţial este faptul că ele nu se inserează ca elemente străine in procesul de educaţie, ci fac parte integrantă din el. Dealtfel, chiar din acest motiv, ele nu se limitează strict la domeniul cunOaşterii, ci Urmăresc să perceapă ansamblul personalităţii. Orice reformă profundă este însoţită, aproape în mod obligatoriu, de o perioadă de adaptare, de tatonări, de greşeli. Astfel se explică dezorientOrea multor profesori care experimentea-ză actualmente Sistemul aprecierii continue. Tot aşa se explică faptul că termenului de examen i se aplică brusc un tabu şi că în momentul Cind scriem aceste rinduri, pe ici, pe colo, se eliberează certificate de absolvire a studiilor, care sînt bazate pe aprecieri făcute cu punctualitate, însă insuficient fundamentate din punct de vedere calitativ şi cantitativ şi, în plus, rău integrate ; acestea se bizuie totodată pe impresii personale faţă de care vechile examene napoleoniene par monumente de obiectivitate ! Dar, în acelaşi timp sîntem convinşi că nu e vorba totuşi decit de o criză de adaptare. Nu este deci cîtuşi de puţin paradoxal ca după ce am reluat – pe scurt - procesul examenelor şi ne-am declarat partizani înfocaţi ai observării continue şi ai bilanţului la sfîrşitul ciclului, să consacrăm această lucrare ... organizării exameneior ! Dar cititorul ştie acum că. deşi cuvintul a rămas acelaşi, înţelesul său s-a modificat profund. Multe cadre didactice sînt încă neîncrezătoare în teste şi în alte procedee care au ambiţia de a cantifica natura omenească şi dealtfel, nu fără motiv, căci în ultimele decenii, aceste instrumente au trecut prin boala lor de tinereţe. Şi, cum acei care le-au folosit nu au ştiut totdeauna să compenseze lipsurile metodelor printr-o judecată foarte moderată şi o înţelegere adîncă a situaţiilor de ansamblu, s-au comis destul de multe greşeli. Dar dacă prudenţa rămîne necesară, dacă spiritul critic şi simţul clinic nu-şi vor pierde niciodată drepturile, s-au realizat totuşi progrese enorme ; destul de multe comportamente umane se pot măsura acum intr-un mod satisfăcător. Unii ar putea să respingă actualmente măsurarea obiectivă, nu însă pentru că este total lipsită de validitate, ci pentru că nu:; înţeleg eficacitatea. Este un binecunoscut reflex de apărare acela de a nu recunoaşte nici o valoare lucrurilor pe care nu le ştim. la complicarea situaţiei contribuie in plus aspectul matematic al metodelor ce trebuie adoptate şi al literaturii experimentale, deseori indigeste. A trecut momentul controversei dintre psihometricieni şi cei care practică pedagogic. Primii trebuie să-şi umanizeze cifrele ; ceilalţi, să introducă mai multă rigurozitate în procedeele lor ; ambii trebuie să-şi unească -şi să-şi armonizeze eforturile pentru ca studentul şi colectivitatea să profite în cea moi mare măsură. Cei care, răsfoind această carte, vor fi zărit cîteva cifre, să fie linişiiţi : cele patru operaţii aritmetice constituie un bagaj suficient ! Aşa cum se întîmplă, de obicei, procedeele care var fi puse în discuţie sînt mai uşor de aplicat decit de explicat. Se înţelege că nu vor fi arătate toate secretele măsurării şi ale statisticii, dar noţiunile simple pe care le vom intilni, au o valoare practică dovedită. Pe lîngă aceasta ele au o incontestabilă forţă de demitificare şi vor facilita ulterior lectura unor lucrări de docimologie mai specializate. Primirea făcută ediţiilor precedente ale acestui Manual şi evoluţia rapidă pe care o cunosc actualmente metodele de apreciere ne-ou încurajat să dezvoltăm şi să completăm destul de mult textul ·celei de-a treia ediţii. Partea esenţială a acestor contribuţii se referă la aprecierea bazată pe obiectivele şi metodologia care conduc la stăpînirea mijloacelor de învăţare